Articol scris de: Liviu Anastase
Lupta lui Iacov – binecuvântarea.
Vom vorbi despre binecuvântarea pe care o cere cu insistență Iacov până acolo că a pus condiția Îngerului:
Dacă vrei să pleci, trebuie să mă binecuvântezi!
Ce ne intriga este ca Iacov a fost deja binecuvantat de tatal sau, si aceasta binecuvantare a fost confirmata de Dumnezeu insusi in pribegia sa, cand se vedea clar ca este cu el si il binecuvinteaza vizibil. Mai mult decat atat, Iacov insusi declara ca Dumnezeu este cel ce sta la baza succesului sau (Gen. 31: 9). Sau aceasta declaratie este doar la nivel declarativ, pentru ca in aceasta recunoastere el vorbeste fiicelor socrului sau? Poate ca el nu este convins cu adevarat ca binecuvantarea lui Dumnezeu a fost vreodata cu el. Aceasta supozitie este confirmata de cerinta insistenta ulterioara de binecuvantare facuta ’pe langa’ Ingerul cel razboinic.
In fond ce este binecuvantarea asta? Noi ne simtim binecuvantati? Avem siguranta binecuvantarii? Tanjim dupa ea? In primul rand daca nu tanjim dupa ea, este ceva in neregula, trebuie sa ne revizuim atitudinea caci atunci suntem independenti fata de Dumnezeu si asta nu e a bine. Daca partea asta o avem rezolvata ramane de vazut cu siguranta aceasta ce facem. Se pare ca binecuvantarea pentru Iacov este simtamantul prezentei lui Dumnezeu cu el. Acest simtamant ii lipsea (uneori). Va regasiti in sentimentul acesta? Sunt perioade in viata cand parca se aglomereaza ‚ghinioane’, nenorociri, sau cum vrem sa le mai numim, si se tin lant si scai de noi. O nenorocire nu vine niciodata singura, se zice. Si in viata de credinta cam asa se intampla.
Ca si cum, cel rautacios, s-ar abtine, sau ar fi retinut de Cineva o perioada, si apoi ni le toarna pe toate odata. Cum acela cu virtutile sta prost si cu autocontrolul si mai prost, prima varianta cade. Inseamna ca este retinut de vreun inger – precum ingerii apocalipsei ce tin cele 4 vanturi – , si cand are licenta semnata, porneste cu vajaiala si frecusurile. Intrebarea cruciala este: Dumnezeu, in acele momente pe unde este? Ne lipseste Dumnezeu temporal de binecuvantarea Sa? E cumva atunci plecat in concediu, asa cum Ilie ironiza pe falsii dumnezei ai rivalilor inchinatorilor de pe Carmel? Dragii mei, sper sa fiti de acord ca „locurile periculoase si grele sunt tocmai acelea in care El este mai mult ca oricand altauri de noi.” (E. White).
Marele Purtator de poveri e atunci mai activ ca oricand. Suferinta ne intuneca ochii, caci daca ni s-ar deschide ochii, ca si servul lui Elisei, am vedea ca cei ce sunt cu noi sunt mai multi decat vrajmasii. Sa ne abatem privirile de la nenorocirea si primejdia in care suntem peste tot unde mergem si sa contemplam binecuvantarile pe care Domnul le-a presarat de la un capat la altul al caii noastre. Binecuvantare este, dar nu o vedem! Binecuvantarea era cu Iacov, dar nu o putea percepe. Binecuvantarea nu mai este atunci cand uitam ca binecuvantarea este. Si va reaparea cand ne amintim ca ea este. Zice tot E. White: Inceteaza sa te ingrijorezi, ca sa nu intristezi pe Duhul Sfant! …Tot cerul este preocupat de bunastarea (binecuvantarea) noastra; iar ingrijorarea si teama noastra Il intristeaza pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Orbi fata de binecuvantari.
Ni s-au deschis in Eden ochii sa vedem binele si raul? Sau sa vedem doar raul. Adevarul este ca tendinta generala este sa vedem numai ce se intampla rau. Daca un prieten iti face 9 milostenii si un singur pocinog, se uita toate binecuvantarile si focusul se odihneste doar pe lucrul neplacut. Si apoi gata cu prietenia. Asa prieteni…mai bine lipsa. Dar daca Domnul ne da binele, zice Iov, sa nu primim si raul de la El (macar ca nu El e originatorul acelui rau)?
Prieteni, lectia increderii linistite, a unui duh impacat cu propriul destin (un destin pamantesc plin de necazuri si prigoniri dar mai apoi unul vesnic de slava), a pacii sufletelului nostru adesea tulburat: iata ceva ce este placut Domnului. Caci nu ni se cere sa traim decat o singura zi odata. Povara nu este mai mare, nu trebuie sa fie mai mare, chiar daca noi ne-o facem, si traim uneori ani intregi de ingrijorari concentrate intr-o singura zi.
Mai observ un lucru la Iacov, care este foarte important pentru ca cineva reuseasca sa-si asigure binecuvantarea Cerului. Iacov se lupta la raul Iaboc, asa cum am mai spus in alta ocazie, pentru siguranta, bunastarea, binecuvantarea familiei sale numeroase, adica a celorlalti, a celor ce sunt cu el, a celor ce sunt sub responsabilitatea sa. Cand cineva accepta sa faca din slujirea si onoarea lui Dumnezeu scopul principal/unic al vietii lui, va descoperi ca i se deschide cale libera, si este binecuvantat in toate. Cum slujesc si onorez pe Dumnezeu ca doar El e sus si eu jos? Slujind si onorand pe semenul meu. In fiecare zi, data si binecuvantata de Dumnezeu, sa-mi pun obiectivul de a ajuta pe careva. Fizic, material, spiritual, psihologic, medical, financiar etc. Pot ajuta oricum, numai sa ajut. Combaterea egoismului si sinelui prin sacrificiu de orice gen, este metoda de apropiere de modelul Isus. Cand fac asta condus de legea iubirii, cerul jubileaza, tresalta de bucurie si satana crapa de ciuda.
Domnul nostru nu ne amageste: ne da binecuvantarea garantat 100% cand vom urma calea aceasta. Si sa nu uitam celalat punct: sa intram in posesia binecuvantarii care deja ne-a fost data, dar din cauza orbirii nu o vedem. „Caci Eu stiu gandurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace, si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.” „ In liniste si odihna va fi mantuirea voastra; in seninatate si incredere va fi taria voastra”. (Ier. 29:11; Isaia 30: 15).