Lupta lui Iacov – binecuvântarea

Vom vorbi despre binecuvântarea pe care o cere cu insistență Iacov până acolo că a pus condiția Îngerului:

„Dacă vrei să pleci, trebuie să mă binecuvântezi!”

Ce ne intrigă este că Iacov a fost deja binecuvântat de tatăl său, iar această binecuvântare a fost confirmată de Dumnezeu Însuși în pribegia sa, când se vedea clar că este cu el și îl binecuvântează vizibil. Mai mult decât atât, Iacov însuși declară că Dumnezeu este Cel ce stă la baza succesului său (Gen. 31:9). Sau această declarație este doar la nivel declarativ, pentru că în această recunoaștere el vorbește fiicelor socrului său? Poate că el nu este convins cu adevărat că binecuvântarea lui Dumnezeu a fost vreodată cu el. Această supoziție este confirmată de cerința insistentă ulterioară de binecuvântare făcută „pe lângă” Îngerul cel războinic.

Ce este cu adevărat binecuvântarea?

În fond ce este binecuvântarea asta? Noi ne simțim binecuvântați? Avem siguranța binecuvântării? Tânjim după ea? În primul rând dacă nu tânjim după ea, este ceva în neregulă, trebuie să ne revizuim atitudinea căci atunci suntem independenți față de Dumnezeu și asta nu e a bine. Dacă partea asta o avem rezolvată rămâne de văzut cu siguranță această ce facem.

Se pare că binecuvântarea pentru Iacov este simțământul prezenței lui Dumnezeu cu el. Acest simțământ îi lipsea (uneori). Vă regăsiți în sentimentul acesta? Sunt perioade în viață când parca se aglomerează „ghinioane”, nenorociri, sau cum vrem să le mai numim, și se țin lanț și scai de noi. O nenorocire nu vine niciodată singură, se zice. Și în viața de credință cam așa se întâmplă.

Ca și cum, cel răutăcios, s-ar abține, sau ar fi reținut de Cineva o perioadă, și apoi ni le toarnă pe toate odată. Cum acela cu virtuțile stă prost și cu autocontrolul și mai prost, prima variantă cade. Înseamnă că este reținut de vreun înger — precum îngerii Apocalipsei ce țin cele 4 vânturi —, iar când are licența semnată, pornește cu vâjâială și frecușuri. Întrebarea crucială este: Dumnezeu, în acele momente pe unde este? Ne lipsește Dumnezeu temporal de binecuvântarea Sa? E cumva atunci plecat în concediu, așa cum Ilie ironiza pe falșii dumnezei ai rivalilor închinătorilor de pe Carmel?

„Locurile periculoase și grele sunt tocmai acelea în care El este mai mult ca oricând alături de noi.” — Ellen G. White

Marele Purtător de poveri e atunci mai activ ca oricând. Suferința ne întunecă ochii, căci dacă ni s-ar deschide ochii, ca și servul lui Elisei, am vedea că cei ce sunt cu noi sunt mai mulți decât vrăjmașii. Să ne abatem privirile de la nenorocirea și primejdia în care suntem peste tot unde mergem și să contemplăm binecuvântările pe care Domnul le-a presărat de la un capăt la altul al căii noastre.

Binecuvântare este, dar nu o vedem! Binecuvântarea era cu Iacov, dar nu o putea percepe. Binecuvântarea nu mai este atunci când uităm că binecuvântarea este. Și va reapărea când ne amintim că ea este. Zice tot E. White: Încetează să te îngrijorezi, ca să nu întristezi pe Duhul Sfânt! …Tot cerul este preocupat de bunăstarea (binecuvântarea) noastră; iar îngrijorarea și teama noastră Îl întristează pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Orbi față de binecuvântări.

Viziunea Edenică și capcana îngrijorării

Ni s-au deschis în Eden ochii să vedem binele și răul? Sau să vedem doar răul? Adevărul este că tendința generală este să vedem numai ce se întâmplă rău. Dacă un prieten îți face 9 milostenii și un singur pocinog, se uită toate binecuvântările și focusul se odihnește doar pe lucrul neplăcut. Și apoi gata cu prietenia. Așa prieteni… mai bine lipsă. Dar dacă Domnul ne dă binele, zice Iov, să nu primim și răul de la El (măcar că nu El e originatorul acelui rău)?

Prieteni, lecția încrederii liniștite, a unui duh împăcat cu propriul destin (un destin pământesc plin de necazuri și prigoniri dar mai apoi unul veșnic de slavă), a păcii sufletului nostru adesea tulburat: iată ceva ce este plăcut Domnului. Căci nu ni se cere să trăim decât o singură zi odată. Povara nu este mai mare, nu trebuie să fie mai mare, chiar dacă noi ne-o facem, și trăim uneori ani întregi de îngrijorări concentrate într-o singură zi.

Făgăduința unei garanții divine

Domnul nostru nu ne amăgește: ne dă binecuvântarea garantat 100% când vom urma calea aceasta. Și să nu uităm celălalt punct: să intrăm în posesia binecuvântării care deja ne-a fost dată, dar din cauza orbirii nu o vedem.

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”

„În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră; în seninătate și încredere va fi tăria voastră.”

— Ieremia 29:11; Isaia 30:15