Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, fundamentată pe Sfintele Scripturi, îmbrățișează doctrinele esențiale ale creștinismului, fapt care o plasează în familia confesiunilor creștine.
Astfel noi, creștinii adventiști de ziua a șaptea, credem în Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt – ca fiind Singurul Dumnezeu adevărat, care a creat și prin care se mențin toate lucrurile.
Noi credem că Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat prin fecioara Maria.
El a devenit om adevărat, a trăit o viață sfântă, a făcut bine tuturor, exemplificând în mod desavarsit neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. A suferit și a murit de bună voie în locul nostru pe cruce, pentru păcatele tuturor, a inviat în cea de-a treia zi, după cum era scris în Scripturi, și S-a înălțat pentru a sluji ca Mare Preot în ceruri. El mântuiește pe cei credincioși și va restaura toate lucrurile.
Adventiștii de ziua a șaptea se înscriu în gândirea protestantă
Că și ceilalți creștini, noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece oamenii care au scris-o au vorbit de la Dumnezeu, inspirați de Duhul Sfant.
Credem că Biblia este singura normă de călăuzire în materie de credință, standardul de apreciere a caracterului, testul experienței creștine și relatarea demnă de crezare a modului în care Dumnezeu a acționat în cadrul evenimentelor consemnate de istorie, fiind astfel adepții principiului Sola Scriptura, specific gândirii protestante.
Prin creație, omul beneficiază de principiul liberului arbitru, adică are posibilitatea de a alege dintre bine și rău, fiind astfel responsabil pentru alegerea sa. Atunci când omul alege să creadă în Isus Hristos și-n jertfa Sa răscumpărătoare, el primește, prin harul lui Dumnezeu, iertarea de păcatele săvârșite și motivarea, voința și puterea de a trăi în armonie cu voia lui Dumnezeu, experimentând astfel neprihănirea prin credință. Duhul Sfânt ne dă putere să trăim o viață sfântă, să rămânem în Hristos și să avem astfel siguranța mântuirii.
Sfânta împărtășanie, pe care o numim Sfânta Cină, este o împărtășire cu simbolurile trupului și sângelui lui Isus Hristos, o expresie a credinței în El ca Domn și Mântuitor.
Apărută la jumătatea secolului al XIX-lea și aparținând din punct de vedere istoric curentului de gândire protestant, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea face parte din grupul bisericilor neoprotestante, iar asumarea mandatului de a propovădui Evanghelia și acceptarea acesteia ca bază unică a credinței și trăirii înscrie Biserica noastră în comunitatea bisericilor evanghelice.
Noi practicăm botezul prin scufundare
pe baza deciziei personale și a mărturisirii credinței în Isus Hristos ca Mântuitor personal. Scufundarea totală în apă a celui care este botezat semnifică moartea față de păcat și învierea la o viață nouă în Isus Hristos.
Pentru noi, biserica este comunitatea credincioșilor care mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, care se adună laolaltă pentru închinare, părtășie, instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea semenilor și pentru proclamarea Evangheliei.
Identitatea noastră spirituală este caracterizată de trei componente ale crezului nostru
care, în primul rând, înmănunchează armonios învățăturile biblice fundamentale ale creștinismului cu acelea care sunt rezultatul aprofundărilor realizate de diferite curente creștine de-a lungul timpului. În al doilea rând, conține învățături prezente și în crezul altor biserici, cu dezvoltări proprii Bisericii Adventiste. Și, în al treilea rand, contine învățături specifice, care sunt rodul aprofundarilor realizate de Biserica noastră.
Numele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea face trimitere la două doctrine: una, fundamentală pentru creștinism, se referă la a doua venire a lui Isus Hristos – de la latinescul adventus, venire, iar a doua, întâlnită și la alte comunități religioase, se referă la respectarea zilei a șaptea a săptămânii, sâmbăta, ca zi de odihnă și de închinare.
Aceste referiri indica importanța și locul special pe care-l ocupă învățăturile amintite în viața Bisericii, definindu-ne identitatea. A doua venire a Domnului Isus ca să răscumpere pe cei neprihăniți, așa cum afirma crezul creștin, este fericita noastră nădejde. În înțelegerea noastră, această nădejde implică o pregatire care presupune armonizarea vieții cu voința descoperită a lui Dumnezeu.
Isus Hristos va veni în mod personal, iar acest eveniment va fi vizibil la scară mondială – „acest Isus care s-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”. Împlinirea profețiilor și situația actuală a omenirii arată că venirea lui Isus Hristos este iminentă. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnați să fim gata.
Prin menționarea zilei a șaptea în numele Bisericii, noi evidențiem că facem din respectarea acestei zile o plăcută recunoaștere a faptului că Dumnezeu este Creatorul și Suveranul nostru, și ne exprimăm astfel loialitatea față de Cel care „în șase zile a făcut cerurile și pământul… iar în ziua a șaptea S-a odihnit” Petrecem această zi în comuniune cu El prin închinare, rugăciune, studiu și meditație asupra Cuvântului Sau.
Noi considerăm că păzirea, în sine, a Sabatului nu ne mântuiește și înțelegem că toți aceia care intră în odihna la care îi invită Dumnezeu „se odihnesc de lucrările lor cum S-a odihnit și Dumnezeu de lucrările Sale”. Găsim deci în odihna de Sabat, o eliberare de oboseala fizică și de stresul cotidian, dar mai ales o odihnă spirituală, o pregustare a celei veșnice.
Noi credem că întreaga omenire este acum implicată în marea luptă dintre Hristos și Satana, cu privire la Legea lui Dumnezeu și la suveranitatea Sa în Univers. Acest conflict a început în ceruri când Lucifer, o ființă creată, a devenit Satana, vrajmașul lui Dumnezeu, prin înălțarea de sine, și a condus la răzvrătire o parte din îngeri. Inșelându-l pe om, Satana a introdus spiritul răzvrătirii și în lumea noastră. Pentru a ajuta pe poporul Său în acest conflict, Hristos trimite Duhul Sfânt și îngerii credincioși să-l călăuzească, să-l apere și să-l susțină pe calea mântuirii.
Noi credem că marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt incluse în cele Zece Porunci
care exprimă dragostea, voința și planurile lui Dumnezeu în ceea ce privește comportamentul și relațiile interumane, având caracter de obligativitate pentru oamenii din toate timpurile. Mântuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu, iar rodul ei este iubirea față de Dumnezeu și de semeni, manifestată prin respectarea Legii lui Dumnezeu.
Unul dintre darurile Duhului Sfant este profeția
Acesta este un semn distinctiv al bisericii lui Dumnezeu și a fost manifestat în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea prin lucrarea lui Ellen G. White. Având autoritatea unui sol al lui Dumnezeu, scrierile sale sunt o sursa continuă de mângâiere și încurajare. Ele calauzesc, învață și corectează pe credincioși, arătând în mod clar că Biblia reprezintă standardul de apreciere a învățăturii și experienței.
Noi credem ca omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin neascultare, omul a rupt relația dintre el și Creatorul său, negând dependența de El. Chipul lui Dumnezeu a fost astfel denaturant și omul a ajuns supus morții. Dumnezeu va dărui însă nemurirea celor răscumparați de El. Până atunci, moartea este un somn, o stare de inconștiență și nu exista nicio altă entitate din om care să continue să trăiască.
Deși întrunește caracteristicile unei manifestări religioase cu specific modern, atât în modul cum relaționează cu divinitatea, prin promovarea relației directe cu Isus Hristos, cât și prin răspunsul pe care-l oferă trebuințelor sociale, prin prisma învățăturii mărturisite și trăite, Biserica Adventista de Ziua Șaptea nu este pur și simplu o nouă denominațiune care și-a făcut apariția la jumătatea secolului XIX.
Ceea ce cred adventiștii de ziua a șaptea au crezut apostolii, primii creștini și, înaintea lor, acesta a fost speranța patriarhilor. Astfel, credința adventistă, departe de a fi o evoluție religioasă modernă, este o revenire la vechile învățături biblice. Credința noastră este fundamentată pe învățăturile Bibliei și este aceeași credința care a fost dată sfinților „odată pentru totdeauna”.
Doctrina socială
Orice doctrină și învățătură a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea are consecințe etice și sociale, așadar teologia sa este și socială, motiv pentru care nu a formulat în mod special o doctrină în acest sens. Totuși, dacă trebuie să vorbim despre gândirea sa socială, unele doctrine pot fi menționate cu prioritate.
În ceea ce privește relația cu alte biserici și organizații religioase, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea susține că aceia care îl prezinta pe Hristos înaintea oamenilor fac parte din planul divin pentru evanghelizarea lumii și îi respectă pe creștinii din alte biserici angajați în salvarea de suflete pentru Hristos.
De aceea, în aceste relații va prevala spiritul de curățenie, sinceritatea și echitatea creștină. În același timp, adventiștii promovează un cod de bună comportare în privința evanghelizării și sunt atenți ca oamenii să nu se simtă încurajați să intre în biserică pentru eventuale interese sau în speranța că pot obține avantaje materiale. De asemenea veghează ca nimeni să nu fie constrâns să rămână în comunitate, deoarece părtășia cu Hristos și cu Biserica Sa trebuie să fie o opțiune personală.
Bazându-se pe învățătura biblică, adventiștii de ziua a șaptea se supun autorității civile recunoscând-o ca parte a ordinii sociale acceptate de Dumnezeu.
Ca urmare a acestei înțelegeri, ei se roagă pentru „înaltele stăpâniri” și colaborează cu ele în împlinirea trebuințelor sociale. Cu toate acestea, atunci cand pretențiile puterii civile sunt în evidentă opoziție cu cerințele lui Dumnezeu, creștinul va asculta cu prioritate de Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, Biserica Adventistă se opune oricărei legi, activități sau strategii care ar conduce la discriminare pe motive religioase și este pe deplin angajată în promovarea, apărarea și ocrotirea libertății religioase a oricărei persoane, din orice religie și din orice parte a Pământului. Ea crede ca libertatea religioasa este cel mai bine respectată în condițiile separării bisericii de stat.
Deoarece omul aparține lui Dumnezeu prin creațiune și prin răscumpararea în jertfa ispășitoare a lui Isus Hristos și pentru că trupul său este Templul Duhului Sfânt, adventiștii cred că au datoria să-L proslavească și în trupul lor. În acest sens, încă de la începuturile sale, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost preocupată de lucrarea în favoarea restaurării ființei umane și de îngrijirea sănătății prin promovarea unui stil de viață sănătos și prin înființarea și administrarea de spitale.
Biserica Adventista susține mandatul evanghelic de a îngriji de săraci și de victimele catastrofelor. Responsabilitatea de a îngriji de trebuințele persoanelor defavorizate provine din credința conform căreia credinciosul este administratorul, nu proprietarul, a tot ce are, motiv pentru care este dator să folosească binecuvântările primite de la Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor celor lipsiți.