Rugaciunea de mijlocire

„Crestinul nu este o victima neajutorata, lasata in voia diavolului. Totusi crestinul nu este chemat in primul rand sa se ridice impotriva diavolului, cat sa ii opuna rezistenta. … Este vorba de o anumita atitudine care il determina pe diavol sa plece. Este atitudinea de supunere completa a crestinului fata de Isus, singurul care are puterea de a-l alunga pe satana de la noi.” (Studii biblice, oct-nov-dec. 2012, p. 53).
De ce am inceput articolul despre rugaciunea de mijlocire cu acest citat? Rugaciunea de mijlocire este impotrivire, lupta, razboi declarat diavolului. El si-a castigat un om, determinandu-l sa aleaga raul si acum pretinde exclusivitatea asupra lui. Omul a avut sansa sa aleaga iar acum totul este pierdut, pentru ca el se afla pe mainile celui rau care constrange omul sa ramana in starea lui. Dumnezeu respecta liberul arbitru, satana nu-l respecta, adica constrange, in asa fel incat omul sa ramana in rau. Insa, daca omul alege binele satana este obligat sa respecte alegerea cea buna. Odata ce omul si-a facut alegerea, Dumnezeu respecta alegerea omului facuta in libertate chiar daca aceasta alegere il va duce la moarte.
Atunci, daca Dumnezeu respecta alegerea cea rea a omului, ce rost mai au rugaciunile de mijlocire, ca oricum Dumnezeu nu poate schimba nimic in alegerea omului?
Raspunsul ar fi ca omul sub puterea lui satana NU mai are discernamant si puterea sa se elibereze! Si asta chiar daca, undeva in fundul inimii sale, precum demonizatul din Gadara, isi doreste o interventie divina adica eliberarea. Este inrobit, apasat total. Rugaciunea elimina norul greu si negru dimprejurul sau si el, in sfarsit, poate sa aleaga binele. Satana este expert in a intuneca mintea. Practic, cu rugaciunea de mijlocire omului i se mai da o alta sansa de a avea mintea clara sau discernamant pentru a alege binele. Ce vom zice dar: fara rugaciunea de mijlocire nu este mantuire? Nicidecum, Dumnezeu da tuturor sansa sa se mantuie, cu sau fara rugaciune de mijlocire. Dar rugaciunea ajuta si urgenteaza chiar salvarea cuiva.
Dumnezeu este iubitor dar si drept. Chiar daca are o iubire imensa si mare putere de actiune castigata prin cruce, El are nevoie sa fie si indreptatit in fata Universului sa actioneze cu mai mare libertate in favoarea pacatosului. Aceasta „indreptatire” are loc cand cineva mijloceste in rugaciune. Mai mult decat atat, rugaciunea de mijlocire da dreptul lui Dumnezeu sa intervina in chip miraculos sa il „scoata din foc” pe pacatos dandu-i un nou orizont (printr-un vis, un nou ambient, o noua activitate, un nou prieten care il aduce la Hristos etc).
Pacatosul s-a rupt de Dumnezeu deci este despartit de El si are nevoie de mijlocitor. Omul care mijloceste indeparteaza pe satana nu prin meritele lui de ‘mare sfant’ ci DOAR prin puterea meritelor MARELUI MIJLOCITOR HRISTOS ISUS ! Este o sfanta conlucrare divino-umana pentru salvarea altora, randuita de insusi Dumnezeu. Dumnezeu este „mai liber” sa actioneze atunci cand mijloceste omul. Dumnezeu nu poate face singur atat de mult cat poate impreuna cu omul-mijlocitor (care este in definitiv un biet rob netrebnic). Biblia ne spune ca revenirea Domnului nostru va avea loc cand Evanghelia va ajunge la fiecare suflet. Ori evanghelizarea depinde de noi, Dumnezeu a ales sa fie asa. Revenirea Sa intarzie tocmai pentru ca nu facem bine această sfântă lucrare de mijlocire!

Revenim la citatul initial ca sa consideram un pas premergator rugaciunii de mijlocire, adica pasul fara de care rugaciunea (fie ea si de mijlocire, adica cu scop altruist) nu are efect.
Nu este suficient sa te rogi. E nevoie de CERCETARE inainte de rugaciune. In primul rand sunt eu „in regula” cu Dumnezeu? Daca nu, pana si rugaciunea poate fi ceva neplacut inaintea sfinteniei Lui. Ce inseamna a fi impacat cu Dumnezeu? In primul rand sa cer iertare pentru mine, adica sa mijlocesc intai pentru pacatul meu, ca mai apoi sa ma pot ocupa de altii. Iertarea are trei faze: iertare, curatire, transformare.
Odata rezolvata iertarea ramane de vazut inca ceva, care face parte din „supunerea completa” din citatul primelor randuri: Cu ce atitudine fac eu rugaciunea? Am fi inclinati sa credem ca este doar o nuanta, un amanunt. Insa este la fel de esential ca si primul pas. Ce atitudine am cand fac rugaciunea? Pace, incredere, buna dispozitie, optimism, credinta. Sau suparare, manie, resentimente, resemnare…Uneori ne rugam cu manie si resentimente: Doamne iar ma lasi prada celui rau? Iar imi faci d’astea? Aceasta este rugaciunea-repros, care, evident nu va fi ascultata. Inseamna ca eu, chiar daca ma rog, nu sunt in „supunere completa” fata e Isus.
Isus spunea: (Ioan 14: 30) stapanitorul lumii acesteia …n-are nimic in Mine! Trebuie sa putem spune acelasi lucru cand ne rugam.
Deci, la inceputul rugaciunii este important sa te rogi pentru propria curatire (ca sa nu te rogi in zadar). Cand ai asigurarea ca tu insuti esti impacat cu Dumnezeu, atunci poti mijloci pentru altul.
Ioan 15: 5-8 zice cam asa: Daca s-a mutat Isus la tine acasa (in suflet)…atunci cere ORICE. N-ai cum sa ceri prostii daca indeplinesti aceasta conditie. In urma iertarii acordate de Dumnezeu devii sfant sau drept (indreptatit) si DE-ABIA acum esti gata pentru „mijlocirea sfintilor”.
Vreau sa inchei punctand inca un aspect important legat de atitudine. De data asta este vorba cu ce atitudine fac rugaciunea: ma supun total vointei Sale sau nu? Vreau sa fac pe Dumnezeu sclavul meu (sa-mi indeplineasca toate dorintele) sau sunt dispus sa devin eu servul Sau, sa-i indeplinesc eu Lui toate dorintele? Si … pentru ce ma rog? Va fi pentru gloria Sa (sau pentru gloria mea)? Vin in fata cerului cu raspunsul sau solutia deja data? Sau astept raspunsul sau solutia Domnului? Aici se afla diferenta dintre o rugaciune ascultata si una in van.
Dragi oameni, RUGACIUNEA REALA FACE DIFERENTA!
DECI SA NE RUGAM!